"Mergand pe aleile acoperite cu un covor de frunze uscate... inconjurat de culorile toamnei Chris incerca sa isi potriveasca pasii in urmele pasilor vechi... era un drum pe care il strabatuse de atatea ori si totusi parca nu mai era el... Parca era intr'o scena dintr'un film. In ultimii ani doar asta facuse... Avea doar 16 ani si totusi deja jucase in nenumarate filme... Deja se saturase, parca nu mai avea o viata proprie. Astazi era cineva, maine altcineva dar niciodata nu era el insusi.
Cu 8 ani in urma cand mama lui murise tatal lui il trimisese la o scoala cu internat undeva in Marea Britanie. Doi ani de zile nu a mai vorbit cu nimeni de acasa, nu ca nu ar fi vrut, dar tatal lui parca uitase de el, adica nu... ii trimitea bani, haine si altele de genul asta. Dar niciodata nu suna sau nu ii trimitea vreo scrisoare.
Apoi intr'o zi in timp ce era in parcul din apropierea scolii un barbat mai in varsta, inalt, imbracat in costum cu cravata, foarte prezentabil s'a apropiat de el si intinzandu'i mana i'a spus numele lui si i'a dat o carte de vizita. Apoi a adaugat "Sunt regizor." Chris l'a privit incurcat cateva secunde, nu intelegea ce legatura avea tipul asta cu el. Dar Richard, asa il chema, continua "Uite ce e pustiule, tu esti intruchipare personajului principal din urmatorul meu film, sunt si scenarist sti... Si as vrea sa aflu mai multe despre tine. Asta bineinteles daca accepti sa joci in filmul meu. Despre salariu vom vorbi cu parintii tai."
"Nu stiu ce sa zic... Eu as vrea... dar nu stiu ce va zice tata..." raspunse Chris inca socat... Cred ca v'ati dat si voi seama ca pana la urma tatal lui a acceptat si asa si'a inceput Chris cariera de actor.
Iar acum dupa numai 6 ani deja se saturase de interviuri, filme, premii, cine si restu. Voia doar sa fie un copil normal. Doar aici... la mormantul mamei lui se simtea asa.
Chiar si de miile de fane care se aruncau la picioarele lui se saturase. Trebuie sa recunoastem ca era un baiat foarte dragut, dar toate erau interesate de el doar datorita faptului ca este faimos si sperand sa primeasca si ele vreun rol intr'un film.
Dupa ce a colindat o jumatate de ora pe aleile cimitirului a ajuns la mormantul mamei sale. S'a asezat pe bancuta din spatele lui. Nu a mai fost aici de multa vreme, dar totusi parca aici timpul statuse in loc, in cimitire timpul nu trece niciodata, totul este mereu la fel. Ca de obicei nu era nimeni acolo. Chris a inchis ochii ascultand vantul si frunzele care cadeau. Dintr'o data auzi o bufnitura si un mic tipat. Deschide ochii speriat incercand sa isi dea seama ce s'a intamplat. Cateva morminte mai incolo o fata zacea pe jos. S'a ridicat repede sa o ajute. Ajungand la ea a intins mana si a ajutat'o sa revina la pozitita initiala.
"Imi cer scuze. Nu am vrut sa te sperii..." zise ea curatandu'si hainele.
"Nici o prob..." dar restul propozitiei se pierdu undeva... intre uimire si incantare. Fata ridicase capul si se uita la el cu un zambet minunat pe fata dar cu ochii rosii... plansese... "O doamne! Am murit si am ajuns in rai! Fata asta e un inger..." Chiar semana cu un inger. Dar nu asha cum va inchipuiti voi. Nu semana cu una din acele actrite blonde cu pielea alba si cu ochii mari albastrii. Ea... ea avea o frumusete aparte... Avea parul lung usor ondulat saten. Si niste ochi superbi verzi, un nas potrivit si niste buze care conturau un zambet care ar face si inima celui mai rau om de pe planeta asta se imoaie.
Ceea ce nu stia Chris era ca si in mintea fetei era cam aceiasi chestie. Dupa cazatura fiind putin ametita pentru o clipa chiar a crezut ca viseaza, avea in fata baiatul visurilor ei. Era inalt cu parul tuns scurt blond si niste ochi albastrii ca cerul intr'o zi senina de vara.
"Cleo..."
"Poftim?" spuse Chris fiind trezit din visul sau cu ingeri care cad in cimitir.
"Numele meu..." raspunse ea zambind, "este Cleo"
"Chris" spuse el cu un zambet si intinzandu'i mana.
"Scuze inca o data. Chiar nu am vrut sa te sperii."
"Nici o problema. Sigur te simti bine? Nu te'ai lovit sau ceva de genul asta?" o intreba el ingrijorat.
"Sunt bine, nu iti face probleme."
"Dar totusi, pana la urma ce s'a intamplat?"
"Pai... nimic. Adica am fost la mormantul bunicii mele. Si cand am vrut sa plec m'am impiedicat de radacina copacului acela." raspunse ea aratandu'i un copac nu foarte departe de acolo. Dar Chris... ei, bine... el era prea fermecat de ea, de ochii ei si de zambetul ei minunat ca sa se uite dupa cine stie ce copac.
"Aha" spuse el absent... "Doamne ce dragutza e" isi spuse el.
"Eu tocmai plecam. Asa ca nu te mai retin." spuse ea timid. "Ne... ne mai vedem. Ciao!" Si s'a intors sa plece.
"Stai!" spuse el cand isi dadu seama ca ingerul era pe cale sa il paraseasca. "Si eu plecam. Asteapta un minut."
S'a intors spre mormantul mamei sale pentru a'si lua la revedere si pentru a multumi lui Dumnezeu ca ii trimisese un inger.
S'au plimbat fara cuvinte pe aleile cimitirului pana au ajuns la iesire. Chris voia sa spuna ceva dar nu putea, era prea fermecat de ea.
Pana la urma reusi sa spuna:
"E o terasa in apropiere. Poti sa vi cu mine la un suc?"
"Scuze. Chiar nu pot." spuse ea intristandu'se.
"Mda..."
"Nu e vorba ca nu vreau. Dar chiar nu pot. Si asa am intarziat."
"Unde?"
Dar ea deja alerga in josul strazii
"Ne mai vedem!" striga ea facandu'i cu mana.
Chris ii facu si el zambind cu mana spunand ca pentru el:
"Sper."
Apoi se indrepta usor spre casa. "Probabil ca tata a inebunit deja, nu i'am spus ca plec" gandi el si se grabi spre casa.
Deja au trecut trei zile de cand a intalnit "ingerul din cimitir" cum ii placea lui sa ii spuna si nu a mai revazut'o, in realitate, caci mintea lui si visele lui erau pline de "ingeri cazatori". S'a plimbat mult prin oras, parcuri oriunde se gandea el ca ar putea sa o reintalneasca pe Cleo. Deja isi pierduse speranta si incepea sa creada ca de fapt atipise pe banca in cimitir si totul fusese un vis, dar cum se explica faptul ca a ajuns la poarta? poate era somnambul si nu stia, orice e posibil. Dar nu putea sa se resemneze. In mintea lui era doar ea, si nimeni altcineva. Si astfel in timp ce ii treceau toate astea prin minte se plimba tacut pe strazile orasului. Si apropiindu'se de un magazin de haine vede dintr'o data cazand literalmente o multime de culori din cadrul usii. Pe moment s'a blocat si apoi s'a apropiat sa ajute in momentul in care si'a dat seama ca multimea de culori era de fapt o fata cu foarte multe pungi in maini."
Cu 8 ani in urma cand mama lui murise tatal lui il trimisese la o scoala cu internat undeva in Marea Britanie. Doi ani de zile nu a mai vorbit cu nimeni de acasa, nu ca nu ar fi vrut, dar tatal lui parca uitase de el, adica nu... ii trimitea bani, haine si altele de genul asta. Dar niciodata nu suna sau nu ii trimitea vreo scrisoare.
Apoi intr'o zi in timp ce era in parcul din apropierea scolii un barbat mai in varsta, inalt, imbracat in costum cu cravata, foarte prezentabil s'a apropiat de el si intinzandu'i mana i'a spus numele lui si i'a dat o carte de vizita. Apoi a adaugat "Sunt regizor." Chris l'a privit incurcat cateva secunde, nu intelegea ce legatura avea tipul asta cu el. Dar Richard, asa il chema, continua "Uite ce e pustiule, tu esti intruchipare personajului principal din urmatorul meu film, sunt si scenarist sti... Si as vrea sa aflu mai multe despre tine. Asta bineinteles daca accepti sa joci in filmul meu. Despre salariu vom vorbi cu parintii tai."
"Nu stiu ce sa zic... Eu as vrea... dar nu stiu ce va zice tata..." raspunse Chris inca socat... Cred ca v'ati dat si voi seama ca pana la urma tatal lui a acceptat si asa si'a inceput Chris cariera de actor.
Iar acum dupa numai 6 ani deja se saturase de interviuri, filme, premii, cine si restu. Voia doar sa fie un copil normal. Doar aici... la mormantul mamei lui se simtea asa.
Chiar si de miile de fane care se aruncau la picioarele lui se saturase. Trebuie sa recunoastem ca era un baiat foarte dragut, dar toate erau interesate de el doar datorita faptului ca este faimos si sperand sa primeasca si ele vreun rol intr'un film.
Dupa ce a colindat o jumatate de ora pe aleile cimitirului a ajuns la mormantul mamei sale. S'a asezat pe bancuta din spatele lui. Nu a mai fost aici de multa vreme, dar totusi parca aici timpul statuse in loc, in cimitire timpul nu trece niciodata, totul este mereu la fel. Ca de obicei nu era nimeni acolo. Chris a inchis ochii ascultand vantul si frunzele care cadeau. Dintr'o data auzi o bufnitura si un mic tipat. Deschide ochii speriat incercand sa isi dea seama ce s'a intamplat. Cateva morminte mai incolo o fata zacea pe jos. S'a ridicat repede sa o ajute. Ajungand la ea a intins mana si a ajutat'o sa revina la pozitita initiala.
"Imi cer scuze. Nu am vrut sa te sperii..." zise ea curatandu'si hainele.
"Nici o prob..." dar restul propozitiei se pierdu undeva... intre uimire si incantare. Fata ridicase capul si se uita la el cu un zambet minunat pe fata dar cu ochii rosii... plansese... "O doamne! Am murit si am ajuns in rai! Fata asta e un inger..." Chiar semana cu un inger. Dar nu asha cum va inchipuiti voi. Nu semana cu una din acele actrite blonde cu pielea alba si cu ochii mari albastrii. Ea... ea avea o frumusete aparte... Avea parul lung usor ondulat saten. Si niste ochi superbi verzi, un nas potrivit si niste buze care conturau un zambet care ar face si inima celui mai rau om de pe planeta asta se imoaie.
Ceea ce nu stia Chris era ca si in mintea fetei era cam aceiasi chestie. Dupa cazatura fiind putin ametita pentru o clipa chiar a crezut ca viseaza, avea in fata baiatul visurilor ei. Era inalt cu parul tuns scurt blond si niste ochi albastrii ca cerul intr'o zi senina de vara.
"Cleo..."
"Poftim?" spuse Chris fiind trezit din visul sau cu ingeri care cad in cimitir.
"Numele meu..." raspunse ea zambind, "este Cleo"
"Chris" spuse el cu un zambet si intinzandu'i mana.
"Scuze inca o data. Chiar nu am vrut sa te sperii."
"Nici o problema. Sigur te simti bine? Nu te'ai lovit sau ceva de genul asta?" o intreba el ingrijorat.
"Sunt bine, nu iti face probleme."
"Dar totusi, pana la urma ce s'a intamplat?"
"Pai... nimic. Adica am fost la mormantul bunicii mele. Si cand am vrut sa plec m'am impiedicat de radacina copacului acela." raspunse ea aratandu'i un copac nu foarte departe de acolo. Dar Chris... ei, bine... el era prea fermecat de ea, de ochii ei si de zambetul ei minunat ca sa se uite dupa cine stie ce copac.
"Aha" spuse el absent... "Doamne ce dragutza e" isi spuse el.
"Eu tocmai plecam. Asa ca nu te mai retin." spuse ea timid. "Ne... ne mai vedem. Ciao!" Si s'a intors sa plece.
"Stai!" spuse el cand isi dadu seama ca ingerul era pe cale sa il paraseasca. "Si eu plecam. Asteapta un minut."
S'a intors spre mormantul mamei sale pentru a'si lua la revedere si pentru a multumi lui Dumnezeu ca ii trimisese un inger.
S'au plimbat fara cuvinte pe aleile cimitirului pana au ajuns la iesire. Chris voia sa spuna ceva dar nu putea, era prea fermecat de ea.
Pana la urma reusi sa spuna:
"E o terasa in apropiere. Poti sa vi cu mine la un suc?"
"Scuze. Chiar nu pot." spuse ea intristandu'se.
"Mda..."
"Nu e vorba ca nu vreau. Dar chiar nu pot. Si asa am intarziat."
"Unde?"
Dar ea deja alerga in josul strazii
"Ne mai vedem!" striga ea facandu'i cu mana.
Chris ii facu si el zambind cu mana spunand ca pentru el:
"Sper."
Apoi se indrepta usor spre casa. "Probabil ca tata a inebunit deja, nu i'am spus ca plec" gandi el si se grabi spre casa.
Deja au trecut trei zile de cand a intalnit "ingerul din cimitir" cum ii placea lui sa ii spuna si nu a mai revazut'o, in realitate, caci mintea lui si visele lui erau pline de "ingeri cazatori". S'a plimbat mult prin oras, parcuri oriunde se gandea el ca ar putea sa o reintalneasca pe Cleo. Deja isi pierduse speranta si incepea sa creada ca de fapt atipise pe banca in cimitir si totul fusese un vis, dar cum se explica faptul ca a ajuns la poarta? poate era somnambul si nu stia, orice e posibil. Dar nu putea sa se resemneze. In mintea lui era doar ea, si nimeni altcineva. Si astfel in timp ce ii treceau toate astea prin minte se plimba tacut pe strazile orasului. Si apropiindu'se de un magazin de haine vede dintr'o data cazand literalmente o multime de culori din cadrul usii. Pe moment s'a blocat si apoi s'a apropiat sa ajute in momentul in care si'a dat seama ca multimea de culori era de fapt o fata cu foarte multe pungi in maini."
No hay comentarios:
Publicar un comentario